TV Network
Canalele TVR
Social

Un băiat de 15 ani, salvat de salvatori după ce a vrut să se arunce în gol de pe un pod din capitală

post-img
Un băiat de 15 ani a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU)

Un băiat de 15 ani a fost salvat de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce s-ar fi aflat în pericol de a se arunca de pe un pod din municipiul Chișinău.

Intervenția a avut loc în noaptea de 29 septembrie 2026. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:35. Potrivit informațiilor preliminare, minorul se afla pe un pod de pe bulevardul Renașterii Naționale, la intersecția cu strada Albișoara.

La fața locului au intervenit salvatorii IGSU și angajații Poliției. În urma acțiunilor comune, aceștia au reușit să-l securizeze pe adolescent și să prevină căderea acestuia.

Ulterior, băiatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă.

Circumstanțele incidentului urmează să fie stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 32 de situații de risc.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter