Cererea ministrului Justiției de anulare a concursului pentru alegerea unui şef la Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a fost respinsă. Decizia a fost luată în sedința Consiliului Superior al Procurorilor după mai multe acuzaţii de viciere a procesului de preselecţie a candidaţilor.
ANGELA MOTUZOC, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor: „CSP a hotărât: a respinge sesizarea domnului Litvinenco de încetare a procedurilor administrative, vizând demararea funcţiei de procuror şef al PCCOCS."
În debutul şedinţei, ministrul Justiţiei şi-a motivat solicitarea prin faptul că obiectivitatea acestui concurs nu trebuie compromisă.
SERGIU LITVINENCO, ministrul Justiţiei: „Din momentul iniţierii acestui concurs şi până acum au existat mai multe sesizări, atât în adresa CSP cât şi a altor instituţii ale statului prin care s-au reclamat fapte care sunt în măsură să afecteze încrederea în procuratură şi PCCOCS, în special. Ca urmare, este imperioasă rezolvarea dubiilor care planează asupra aparenţelor de obiectivitate şi imaprţialitate,m aparent compromise."
Iulian Groza, unul dintre membri Comisiei de preselecție a candidaților, cel care a reclamat tentative de intimidare și a cerut anularea rezultatelor primei etape a concursului, a fost audiat de membrii CSP.
IULIAN GROZA, membru al Comisiei Speciale de preselecţie: „Eu nu sunt persoana care să umblu cu plângeri penale. Eu ştiu că CSP este autoritatea competentă şi de datoria mea a fost să vă informez şi să luaţi o decizie."
Sesizarea lui Groza a fost trimisă Procuraturii Generale pentru examinare.
Toate cele patru cereri examinate astăzi, ce au venit din partea membrilor CSP, a procurorilor, participanţilor la concurs dar şi a membrilor comisiei prevetting, s-au referit fie la anularea concursului privind şefia PCCOCS, fie la denunţarea constituirii comisiei de selectare a candidaţilor. Toate cererile au fost respinse de CSP. Reamintim că trei candidați au fost admiși la proba interviului - Andrei Mațco, Eugeniu Rurac și Sergiu Russu.