Actualitate

/ TVR Bref / „O nouă dezamăgire” pentru mama copilului accidentat mortal de Nicanor Ciochină

post-img
Raisa Ciurel, mama copilului omorât de Nicanor Ciochină

Află cu TVR Moldova cele mai importante evenimente care au avut loc marți, 10 iunie.

Nicușor Dan: Prezența mea la Chișinău garantează continuarea sprijinului oferit Republicii Moldova

România va continua să susțină eforturile Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană atât pe dimensiunea diplomatică, în raport cu partenerii europeni, cât și la modul concret prin expertiza pe care o are statul român în procesul de aderare, expertiză ce include și greșelile efectuate de-a lungul timpului. Acesta este mesajul transmis marți de președintele României, Nicușor Dan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. „E o mare bucurie să fiu azi la Chișinău. E prima mea vizită oficială bilaterală ca președinte al României și am ținut ca ea să fie aici. (...) Prezența mea aici este o garanție a continuării sprijinului pe care România îl acordă Republicii Moldova”, a declarat Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.


„O nouă dezamăgire”. Mama copilului accidentat mortal Ciochină, după o nouă ședință de judecată

Primarul din Boldureşti, învinuit că a ucis un adolescent într-un accident rutier şi a fugit de la locul faptei, nu s-a prezentat la încă o şedinţă de judecată. Pentru că a lipsit şi la termenul trecut, el a fost amendat de 2.500 de lei, iar procurorul de caz a cerut să fie sancţionat din nou. În lipsa lui, judecătorii au decis ca Nicanor Ciochină să rămână sub control judiciar încă 60 de zile, fără brăţară electronică de monitorizare. Raisa Ciurel, mama victimei: „O nouă şedinţă. O nouă dezamăgire. Cred că amânările se fac intenţionat. S-a amânat şedinţa pe 27 mai, pe 30 mai şi astăzi, pe 10 iunie, tot s-a amânat. Nu s-a depus din timp vreo solicitare pentru a cunoaşte, pentru a nu veni şi să fie o nouă cheltuială. O fetiţă a dus-o soţul la grădiniţă, iar alta rămâne cu rude de prin mahala”.

Nicanor Ciochină amenință cu plângere la CEDO dacă vor fi anulate alegerile la Boldurești

Nicanor Ciochină spune că dacă vor fi anulate alegerile din comuna Boldurești, Nisporeni, se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Primarul ales al comunei Boldurești a lipsit la ședința de judecată, care s-a desfășurat în lipsa acestuia, pe motiv că astăzi Consiliului electoral de circumscripție Boldurești organizează ședința publică în care urmează să i se valideze mandatul atribuit în urma turului doi de scrutin. „Cazul acesta va ajunge obligatoriu la CEDO dacă vor fi anulate alegerile și nu de aceea că mă țin de mandat, dar nu trebuie să fie bătaie de joc de sat. Două luni de zile și-o bătut joc de acest sat, cu Andoni, cu televiziuni. Aceasta a fost campanie electorală?”, a spus Ciochină, în cadrul ședinței.


Tiraspolul interzice scoaterea lemnului și cărbunelui din regiune

Regimul de la Tiraspol a interzis de luni exportul de resurse energetice din regiune. În opinia unor experți, criza este creată intenţionat de Moscova. Guvernul de la Chișinău a făcut câteva modificări legislative care obligă furnizorii de gaze, inclusiv cei care livrează în regiunea transnistreană, să creeze stocuri de rezervă. Conform deciziei adoptate, luni, de așa-numitul „guvern” al regiunii transnistrene, exportul de resurse energetice este interzis. Sub interdicție au intrat cărbunele, turba, materialele lemnoase, lemnul de foc, inclusiv tocătura și rumegușul. Aceasta nu este singura măsură adoptată pe fondul crizei energetice în creștere. Din luna iulie, în regiunea transnistreană vor fi reintroduse amenzile și deconectările pentru întârzierea plății serviciilor comunale.

Cele mai bune garanții de securitate din partea României pentru R. Moldova, după Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, susține că cele mai bune garanții de securitate pentru Republica Moldova se pot obține printr-o sprijinire a aderării acesteia la diferite structuri, colaborare cu UE în domeniul apărării și o cooperare cu NATO. „Lucrul cel mai important este că, atâta timp cât Ucraina (nu – n.r.) cedează, Republica Moldova are un risc minim de securitate, pentru că este între Ucraina și România, două țări prietene. De asta este foarte important ca România să continue sprijinul pentru Ucraina în lupta sa legitimă. Dincolo de asta, ca să obții pacea, trebuie să descurajezi războiul”, a declarat președintele României într-un interviu pentru TVR Moldova. Nicușor Dan, președintele României, s-a aflat marți în prima vizită oficială la Chișinău.

Vladimir Bolea, despre defecțiunile tehnice de la Aeroportul Chișinău: „Sunt două cauze”

Defecțiunile tehnice înregistrate luni la Aeroportul Internațional Chișinău au fost provocate de instabilitatea rețelei de electricitate din Ucraina în urma bombardamentelor rusești. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR MOLDOVA, că zeci de căderi de tensiune din timpul nopții au dus la avarierea unui echipament din infrastructura energetică a aeroportului. Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Cauzele sunt două. Una – războiul și bombardamentele din Ucraina, și a doua – faptul că Republica Moldova, totuși până în 2021, în 30 de ani, nu a reușit să-și construiască o linie care să-i garanteze independența energetică. (...) Această problemă, în cel mai scurt timp, va fi rezolvată în momentul în care va fi finalizată construcția rețelei Vulcănești – Chișinău”.

Peste 16.500 de elevi au susținut astăzi examenul de bacalaureat la limba străină

Peste 16.500 de elevi au susținut, marți, proba la limba străină, a doua din cele patru examene ale sesiunii de bacalaureat. Candidații au spus că testul a fost accesibil și speră la note mari. Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a examen. Unii au ieşit mai devreme din sală, chiar şi la jumătatea termenului pe care l-au avut la dispoziţie. Cei care au dat examenul la engleză spun că cel mai dificil a fost articolul despre un monument dintr-o țară anglofonă. Şi în timp ce unii au mers acasă pentru a se pregăti pentru celelalte două examene, alții spun că un pic de relaxare nu strică. La proba de limbă străină, peste 13.500 au susținut examenul la limba engleză, peste 2.700 la limba franceză, 77 la limba germană, 33 la limba italiană, 19 la limba turcă și 7 la limba spaniolă.


Dumbravan și Iachimovschi, eligibili pentru șefia Procuraturii Anticorupție

Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi sunt candidații care au acumulat cel mai mare punctaj în urma probei interviului în concursului pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Potrivit deciziei comisiei speciale, ambii candidați întrunesc condițiile de eligibilitate în cadrul preselecției. Marcel Dumbravan asigură acum interimatul funcției de șef al Procuraturii Anticorupție și a acumulat 8,7 puncte. Adjunctul său, Octavian Iachimovschi, are 8,1 puncte. Rezultatele preselecției vor fi trimise Consiliului Superior al Procurorilor, pentru etapa finală. Atunci va fi nominalizat candidatul ce urmează a fi propus Procurorului General pentru a fi numit în funcția de procuror-șef al procuraturii specializate.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor