Actualitate

Programul „Satul European”: Un nou proiect implementat cu succes

post-img
teren de sport

Cu un buget de 1,8 milioane de lei din FNDRL, Guvernul Republicii Moldova a asigurat modernizarea infrastructurii sportive în satul Crețoaia, raionul Anenii Noi.

Unul dintre rezultatele centrale ale proiectului finalizat în localitate, a fost amenajarea unui teren de sport complet echipat, destinat fotbalului. Terenul este dotat cu echipament sportiv de calitate, care va permite locuitorilor să practice activități fizice în condiții îmbunătățite.

De asemenea, copii din localitate se pot bucura de un teren de joacă, echipat cu facilități de divertisment sigure și distractive. Acest spațiu va contribui la dezvoltarea fizică și socială a copiilor din Crețoaia, oferindu-le un loc sigur pentru a se juca și a interacționa cu alți copii.

Totodată, comunitatea are acum parte și de un teren de fitness. Acesta va permite adulților să își mențină sau să își îmbunătățească sănătatea și să promoveze un stil de viață activ.

Prin intermediu Programului „Satul European” a fost modernizată infrastructura sportivă în 30 de localități. „Construirea terenurilor de joacă, sport, și de recreere a reprezentat doar o parte din cele 70 de proiecte similare aprobate în cadrul programului”, menționează Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

În plus, prin intermediul Programului „Satul European Expres”, au fost aprobate alte 192 de astfel de inițiative, subliniind angajamentul guvernului de a oferi comunităților rurale acces la facilități și condiții mai bune de trai.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter