Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei nu este doar despre Ucraina, ci „despre ordinea globală întemeiată pe reguli”, a spus președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, miercuri la Odesa, unde a avut loc Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, găzduit de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Noi facem multe, dar Rusia are mai multe arme, mai multă mobilizare, mai multă propagandă. Dacă vrem să restabilim pacea în Europa, și trebuie să o restabilim, e necesar să depunem un efort cel puțin egal, dacă nu mai mare”, a declarat Maia Sandu.
„Și, în timp ce Rusia duce un război brutal pe teritoriul Ucrainei, ne atacă pe restul dintre noi cu arme hibride: minciuni, manipulare, șantaj, infiltrare în sistemele noastre politice. Subminează democrațiile, exploatează libertățile pentru a aduce la putere pe cei care nu vor mai fi alături de Ucraina. Și dacă Ucraina cade, credeți-mă, Rusia nu se va opri în Moldova.”
Șefa statului a atras atenția asupra faptului că Ucraina „primește mai puțin și prea târziu”, iar acest lucru trebuie schimbat.
„O Ucraină independentă, europeană nu este o cauză caritabilă. Este în interesul nostru vital. Costurile întârzierii cresc. Istoria ne-a învățat, când agresorii nu sunt opriți devreme, costul păcii devine insuportabil. Trebuie să ne ridicăm la înălțimea provocării, așa cum au făcut generațiile dinaintea noastră, și să ieșim mai puternici”, a spus președinta.
Maia Sandu a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a contribui la efortul comun de apărare a democrațiilor în fața agresiunilor hibride. Președinta a subliniat că aceste acțiuni vizează subminarea democrațiilor și deturnarea sprijinului pentru Ucraina