Ministerul Finanțelor a solicitat în ședința de judecată din 3 februarie încasarea din contul lui Vladimir Plahotniuc a 39 milioane de dolari și a 3,5 milioane de euro în calitate de prejudiciu. În același timp, reprezentantul ministerului a cerut încasarea unei dobânzi de 5% anual din prejudiciul imputat lui Plahotniuc, potrivit „Ziarului de Gardă”.
Cele două sume – 39 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro – se regăsesc în învinuirile procurorilor în dosarul lui Plahotniuc legat de Frauda Bancară.
Vladimir Plahotniuc este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor, prin care ar fi beneficiat de bani sustrași din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, cele trei instituții bancare devalidate în urma „Furtului Miliardului”.
În calitate de dobândă acumulată până pe 26 ianuarie 2026 din valoarea totală a prejudiciului estimat, Ministerul Finanțelor a stabilit 18,7 milioane de dolari și 1,7 milioane de euro.
Această valoarea a fost calculată de la 4 octombrie 2016, ziua în care cele 13,4 miliarde de lei furate din sistemul bancar au fost puse pe umerii cetățenilor.
De partea cealaltă, avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a spus că clientul său știe despre existența acestei acțiuni, subliniind că sumele invocate de minister au fost copiate din rechizitoriul procurorilor, „fără a face o analiză”.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, acuzatorii au pus sechestru pe bunuri de peste 1,1 miliarde de lei, echivalentul a 54,8 milioane de euro.
La sfârșitul lui octombrie 2025, procurorul Alexandru Cernei a anunțat că statul cere despăgubiri de peste 700 de milioane de lei de la fostul deputat Vladimir Plahotniuc în dosarul „furtul miliardului”.
„Este suma de care este acuzat inculpatul că a beneficiat – 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Această sumă urmează a fi convertită și inclusă în acțiunea civilă, deoarece pe întreg dosarul Fraudei Bancare există o acțiune generală care cuprinde toate sumele pentru toate persoanele inculpate”, a menționat Alexandru Cernei atunci la Curtea de Apel Centru.