Extern

Rusia și Ucraina au început la Istanbul primele negocieri directe de după primăvara lui 2022

post-img
imagine
Sursa foto: 2022 Anadolu Agency

Negocieri directe între Rusia şi Ucraina au început vineri, la Istanbul, o premieră de la primele săptămâni de după lansarea invaziei ruse a Ucrainei în 2022, anunţă diplomaţia ucraineană, relatează AFP.

”Cele două părţi sunt aici”, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Gheorghii Tîhî, care a publicat o imagine cu oficiali ruşi şi ucraineni aşezaţi la o masă, faţă în faţă,

Televiziunea rusă de stat a difuzat luarea de cuvânt a unui mediator turc în deschiderea reuniunii.

Turcia a cerut un armistiţiu ”cât mai curând posibil” în Ucraina, în deschiderea acestor prime negocieri directe între Rusia şi Ucraina, mediate de Ankara, potrivit news.ro.

”Este de o importanţă crucială ca un armistiţiu să fie implimentat cât mai curând posibil”, a declarat ministrul turc de Externe Hakan Fidan.

”Fiecare zi de întârziere antrenează noi pierderi (de vieţi) omeneşti”, a subliniat el.

”Masacrul trebuie să înceteze” în Ucraina, a declarat vineri secretarul de Stat american Marco Rubio înaintea negocierilor dintre Moscova şi Kiev, la istanbul, citat de o oficială amercană.

Într-o reuniune, vineri mai devreme, tot la Istanbul, şeful diplomaţiei americane şi omologii săi ucrainean Andrii Sâbiga şi turc Hakan Fidan, cele trei părţi au”discutat importanţa căutării unei solţii paşnice a războiului dintre Rusia şi Ucraina”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

Marco Rubio a ”reiterat poziţia americană potrivit căreia masacrul trebuie să înceteze”, a subliniat ea.

O întâlnire cu privire la Războiul din Ucraina între preşedinţii rus Vladimir Putrin şi american Donald Trump este ”cu siguranţă necesară”, a apreciat Kremlinul cu puţin înaintea acestor prime negocieri ruso-ucrainene din primăvara lui 2022, la Istanbul.

”O asemenea întâlnire este cu siguranţă necesară”, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse într-o conferinţă de presă zilnică, Dmitri Peskov.

”Contactele între preşedinţii Putin şi Trump sunt extrem de importante în contextul rezolvării crizei ucrainene”, a subliniat el.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter