Social

Numărul real al persoanelor cu dizabilități, dublu față de cel oficial. Avertismentul experților

Director executiv al unei organizații care luptă pentru drepturile persoanelor cu nevoi speciale, Ludmila Malcoci

Directorul executiv al unei organizații care apără drepturile persoanelor cu nevoi speciale, Ludmila Malcoci, susține că Săptămâna Persoanelor cu Dizabilități ar trebui să reamintească societății că „avem alături oameni care au nevoie de asigurarea unor drepturi fundamentale”. Ea precizează că noile date ale recensământului din 2024 arată o realitate îngrijorătoare: ponderea persoanelor cu dificultăți mari sau incapacități este de 12,8%, dublu față de cele 6,7% înregistrate oficial.

Potrivit Ludmilei Malcoci, această discrepanță arată că pentru aproape jumătate dintre persoanele cu dizabilități nu există politici și servicii adecvate. „Faptul că numărul persoanelor cu dizabilități crește odată cu vârsta, iar mulți vârstnici nu se înregistrează din cauza birocrației, a lipsei resurselor sau a necunoașterii serviciilor la care ar putea avea acces, precum asistența personală sau echipele mobile”.

„Avem cele mai mari provocări în accesibilitate: transport, clădiri publice, instituții”, a spus Malcoci, subliniind că majoritatea clădirilor publice din țară rămân inaccesibile. Ea atrage atenția că, deși se vorbește despre incluziunea copiilor cu dizabilități în școli, „copiii cu dizabilități severe rămân în continuare în afara sistemului educațional”. Un studiu recent arată că o treime dintre ei nu sunt incluși în nicio formă de școlarizare, iar în mediul rural accesul este și mai limitat.

„Accesul la educație vocațională și sport este redus, întrucât aceste servicii sunt disponibile doar până la gimnaziu, iar liceele, școlile profesionale și grădinițele nu oferă programe adaptate copiilor cu dizabilități”, susține directorul executiv.

Malcoci mai menționează că pensia și alocațiile persoanelor cu dizabilități sunt sub nivelul minimului de existență: „Pensia acoperă doar 88% din minimul de trai și nu include costurile suplimentare pentru dizabilitate, cum ar fi reabilitarea sau însoțirea”.

Ea afirmă că probleme grave persistă și în cazul adulților instituționalizați, în special în centrele rezidențiale cu 300–400 de persoane, pe care le numește „aproape niște închisori”. În opinia ei, Moldova nu are în prezent o strategie de incluziune socială care să răspundă nevoilor reale.

De asemenea, Malcoci menționează că potrivit datelor din recensământ, 24% din populație prezintă anumite deficiențe, care ar putea evolua spre dizabilitate dacă nu există programe de sprijin.

În mesajul său final, Ludmila Malcoci a transmis un apel către întreaga societate:

„Fiecare om are o valoare care contribuie la dezvoltarea societății. Persoanele cu dizabilități au aceeași valoare ca și noi. Trebuie doar să le susținem pentru a putea trăi cu demnitate. Rog societatea, Guvernul și societatea civilă să contribuie măcar puțin, pentru ca aceste persoane să aibă un trai demn.”

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter