Justiție

Escrocherii cu criptomonede în valoare de patru milioane de lei. Oamenii legii au destructurat un grup infracțional organizat

post-img
imagine simbol

Oamenii legii au destructurat un grup infracțional organizat care a escrocat clienții unei burse de criptomonede cu aproape 4 milioane de lei.

În cadrul anchetei s-a stabilit că, din mai 2022 până în prezent, membrii unui grup infracțional organizat, format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai altor state, au creat o platforma fictivă de tranzacționare a criptomonedelor, prin intermediul căreia induceau în eroare persoane și sustrăgeau mijloacele financiare ale acestora.

Astfel, la 23 noiembrie 2023, în cadrul percheziției din localul unei săli de jocuri computerizate și de realitate virtuală, ce aparține unui membru al grupului criminal organizat menționat, a fost ridicată tehnică de calcul și console pentru jocuri, în scopul deciderii privind aplicarea măsurii asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune. Anterior, ARBI a mai aplicat sechestre de circa 1,5 milioane de lei pe cazul respectiv.

Potrivit CNA, se întreprind măsuri în vederea identificării și altor victime ale schemei infracționale.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter