Sport

Victorii pentru Infinity Chișinău și Atletic Strășeni în Super Liga de Futsal

post-img
Infinity Chișinău este pe treapta secundă din clasament
Sursa foto: fmf.md

Echipele Infinity Chișinău și Atletic Strășeni au încheiat anul cu victorii categorice în Super Liga de Futsal din Republica Moldova. Sporting Nisporeni și Tiras Criuleni au avut de suferit, încasând câte cel puțin zece goluri.

Infinity Chișinău a fost nemiloasă în partida cu Sporting Nisporeni. Tabela a indicat 10 la 1, iar în centrul atenției a fost Cristian Stancă. Acesta a reușit cinci goluri, iar celelalte au fost semnate de Ion Raducan, Sorin Golubciuc, Iulian Dorofeev și Nichita Panuța. În plus, echipa din capitala Republicii Moldova a profitat și de un autogol semnat de Ian Iacovenco.


DUMITRU TULIULIUC, jucător, Infinity Chișinău: Am dictat ritmul meciului. Am jucat așa cum ne-am dorit. Am transformat ocaziile noastre, dar consider că am fi putut juca și mai bine.


Iar Atletic Strășeni s-a impus cu 14 la 2 în fața clubului Tiras Criuleni. Victor Baciu a marcat de patru ori, iar Alexandru Ghițeu de șase. Sergiu Budeanu, Nicolae Munteanu și Grigore Scobici au pus și ei umărul la victoria categorică a formației din Strășeni.

ALEXANDRU GHIȚEU, jucător, Atletic Strășeni: Ne dorim mult să luptăm pentru locului doi. Cu atât mai mult, suntem la egalitate de puncte. Cred că vom reuși.


Infinity Chișinău este pe treapta secundă din clasament, cu nouă puncte la activ, la fel ca Atletic Strășeni, aflată pe a treia poziție. În fotoliul de lider se află Clic Media, care pare de neînvins. În cinci meciuri, actuala deținătoare a titlului are 70 de goluri marcate și doar trei încasate. Următoarea etapă din Super Liga de Futsal a Republicii Moldova este programată pe patru ianuarie.

author-img_1

Adrian Său

Reporter