15 procurori de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special demisioneză pentru că nu sunt de acord să le fie verificate averea şi integritatea profesională. Anunţul a fost făcut de președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă. Din acest motiv, există riscul ca dosarele să fie examinate cu întârziere. Instituţiile responsabile promit, însă, să vină cu un şir de măsuri.
DUMITRU OBADĂ, preşedintele CSP: Este un risc pe care îl conştientizăm. Avem 15 cereri de demisie. Aceşti procurori au dosare în procedură. De asta este important să acoperim aceste cadre, inclusiv prin delegări. Atât conducerea procuraturii generale, a procuraturilor specializate, CSP-ul va asigura continuitatea proceselor penale.
Deocamdată, nu au fost făcute publice numele procurorilor care vor să plece din funcţii. În data de 7 mai, CSP a aprobat şi transmis Comisiei de Vetting lista cu 89 de procurori PCCOCS care urmează să fie supuși evaluării externe. În prezent, la în cadrul instituţiei activează în jur de 40 de procurori.
Cei respinşi de Comisia de evaluare externă nu vor mai putea activa în calitate de procurori PCCOCS sau în alte funcții de demnitate publică pe o perioadă între cinci și şapte ani şi nu vor putea primi pensii și indemnizații speciale.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Eugen Picicur