Doi conaționali și un cetățean al Ucrainei au fost prinși cu permise de conducere falsificate, la trecerea frontierei moldo-române.
Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi conaționali, au fost descoperiți în vama Costești, unul dintre ei era pasager la o cursă ce se deplasa în Germania, iar altul în Franța. Ambii dețineau asupra lor permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile moldovenești. În cadrul verificării amănunțite s-a constatat că actele sunt falsificate.
Din declarații s-a aflat că documentele au fost cumpărate, unul ar fi oferit 800 de euro pentru serviciile ilegale de perfectare, al doilea tânăr 250 de euro. Documentele falsificate au fost transmise spre expertiză.
În vama Giurgiulești-Galați, un permis de conducere contrafăcut a fost prezentat de către un șofer de camion. Bărbatul de 42 de ani a fost legitimat ca cetățean al Ucrainei. În timpul procedurilor de control, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere conține indici de falsificare. La cele depistate, străinul a comunicat că actul original i-a fost ridicat pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră, fapt ce l-a motivat să-și perfecteze altul, fiind ajutat de un intermediar.
Persoanei i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, ca urmare a consultării bazei de date a Ucrainei, prin care s-a confirmat dreptul de conducător auto al acestuia.
În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.