Directorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete inițiate de Agenția Proprietății Publice. Decizia a fost luată în urma unui articol publicat de Ziarul de Gardă despre legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul său de concurs, precum și alte aspecte legate de activitatea managerială a întreprinderii. Potrivit Agenției, o comisie specială va examina cazul și va prezenta concluziile în termen de 30 de zile.
„Agenția Proprietății Publice s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la legalitatea și autenticitatea actelor depuse în dosarul de concurs al directorului Î.S. Moldatsa, Dumitru Vangheli, precum și la alte aspecte care vizează activitatea managerială în cadrul întreprinderii. Prin Hotărârea fondatorului nr. 26 din 18 iunie 2026, APP a instituit o comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public”, a anunțat Agenția Proprietății Publice.
Pe durata anchetei, exercitarea atribuțiilor de către Dumitru Vangheli este suspendată până la prezentarea concluziilor comisiei și adoptarea unei decizii de către fondator.
Pentru asigurarea continuității activității Moldatsa, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de Vitalie-Silviu Midrigan.
Potrivit investigației Ziarului de Gardă, Dumitru Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a lucrat timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii avia din lume.
AIR CANADA infirmă informațiile indicate de Vangheli
Ambele informații nu corespund însă realității conform unor răspunsuri obținute de Ziarul de Gardă, inclusiv de la Air Canada.
„Dvs. înțelegeți că sunt misiuni secrete pe care n-o să vi le dezvăluie dvs, că nu sunteți servicii secrete”, a argumentat Vangheli neconformitățile din CV, la solicitarea publicației.
Ajuns în funcția de șef interimar al unei întreprinderi-cheie a statului în august 2024, el și-a angajat iubita la întreprindere chiar pe 14 februarie, la circa șase luni după preluarea funcției, iar ulterior a promovat-o.
În această perioadă a angajat și alte persoane, inclusiv pe un fost judecător care nu a trecut de două ori evaluarea externă a integrității. Totodată, a majorat salariile în cadrul întreprinderii, astfel că în 2025, mai mulți șefi au indicat salarii care variază în jurul a 100.000 de lei lunar.
Imediat după ce a câștigat concursul, a făcut donații pentru PAS. Pe lângă salariu, în 2024, Vangheli a beneficiat de plăți pe care predecesorii săi nu le-au primit – o „primă de sărbătoare” în valoare de 99.000 de lei și un „supliment pentru intensitatea muncii” în valoare de 39 de mii de lei.