Fostul viceprimar Victor Chironda a făcut declarații dure la emisiunea „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova, susținând că situația legată de clădirea fostului Hotel Național și terenul învecinat este rezultatul unei „rea-voințe” și al unor presupuse scheme realizate de „organizații criminale” cu scopul de a valorifica abuziv bunul public.
Chironda a relatat că, pe vremea când era în administrația locală, i-au fost prezentate proiecte de demolare și de construcție — inclusiv planuri pentru mai multe clădiri înalte, cu peste 30 de etaje și spaţii comerciale — care ar fi urmat să fie ridicate în locul hotelului. Potrivit expertului, autorizațiile au fost împinse insistent spre semnare, iar el le-a refuzat de mai multe ori din motive legate de legalitate și proprietate asupra terenului.
„Aceasta schemă este făcută de organizații criminale, care au avut drept scop delapidarea acestei clădiri și a terenului”, a afirmat Chironda, adăugând că terenul aflat în fața clădirii are un alt număr cadastral și aparține Consiliului Municipal.
Citește și: Trei ani de haos la fostul Hotel Național: 93 de contravenții, 8 dosare penale și 3 sinucideri
Fostul viceprimat a mai explicat că, în cazul unei demolări, costurile ar fi urmat să fie enorme, iar promotorii proiectului urmăreau obținerea autorizației pentru a putea construi ulterior „apartamente de lux” și spații comerciale. Chironda a spus că a transmis dosarul către procuratură, însă a primit un răspuns conform căruia „nu s-au constat încălcări”.
Chironda a acuzat, de asemenea, că în primărie au existat presiuni repetate asupra sa de a semna actele și că autorizațiile au fost gestionate neclar în pofida avertismentelor juriștilor. El a sugerat că anumite persoane din administrație ar fi favorizat interesele unor dezvoltatori, menționând legături cu companii precum Moldova Tur și făcând referire la persoane cu influență în dosar.
„Și atunci toți erau la legătură cu Moldova Tur, cu domnul Klimenco de la Șor… umblau pe coridoare pe acolo cu obiectivul ăsta de parcă era prioritatea numărul unu a primăriei. Și când au văzut că s-a pornit scandal, când s-a început gălăgie, gata, au renunțat. Dacă autorizația era perfect legală, de ce ați revocat-o?”, a declarat el în emisiune.
Printre criticile aduse proiectului, Chironda a semnalat absența unor soluții de trafic sau de infrastructură adecvate pentru un ansamblu imens, precum și ocuparea trotuarelor pentru a crea locuri de parcare destinate viitoarelor blocuri. „Erau vorba de trei clădiri cu peste 30 de etaje… Acolo era un generator de trafic și o clădire care avea să devină un atractor imens de trafic”, a subliniat el.
Fostul viceprimar a mai avertizat că, în loc să se găsească soluţii în legătură cu clădirea fostului Hotel Național, unii responsabili din administraţie „intenționat nu vor să facă nimic”, sugerând că scandalul ar putea fi folosit ulterior pentru a justifica o demolare și, implicit, pentru a permite valorificarea terenului.
„Demolați-o, oameni buni, fără nicio problemă. Doar că asumați-vă ce o să fie construit acolo la loc”, a spus Chironda.
De cealaltă parte, viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, a respins acuzațiile formulate de Victor Chironda, precizând că autorizația de demolare a fostului Hotel „Național” nu a fost revocată abuziv, ci a expirat în mod natural.
„Eu nu știu cine stă în spate. Eu mă conduc de cadrul legal. Acte permise de construcție eu nu am eliberat. Ceva urma să fie construit, dacă respecta procedura legală. Dacă proprietarul clădirii construiește peste limita terenului privat, ar fi primit refuz. Dar noi nu am ajuns la acea etapă. Deci, dumnealui vorbește despre lucruri imaginare. Eu am semnat doar autorizația de demolare. Noi nu avem contact cu Moldova Tur.”
Cu privire la situația periculoase din împrejurimea clădirii, potrivit lui Ceban, Primăria Chișinău nu dispune de o poliție locală care să poată interveni și sancționa proprietarul clădirii, subliniind că administrația municipală nu are pârghii legale de sancționare în acest caz.
Citește și: Toate tranzacțiile Hotelului Național: Plahotniuc, Platon, Șor și Andronachi
Clădirea Hotelului Național aparține lui Vladimir Andronachi. Imobilul dezafectat a ajuns sub sechestru în vara anului 2022. Oamenii legii urmăresc recuperarea prejudiciilor, în valoare de 1,1 miliarde de lei, cauzate statului de fostul deputat democrat din anturajul oligarhului Plahotniuc, Vladimir Andronachi, proprietarul de facto al Moldova-Tur.
Sechestrul a fost aplicat pe imobil în dosarul „Metalferos” în care Andronachi este acuzat de conducerea unei organizații criminale și spălare de bani. Inițial, această cauză penală a fost în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate, PCCOCS. Ulterior, dosarul a fost transferat Procuraturii Anticorupție.
Emisiunea integrală poate fi vizionată în continuare: