Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai INI, pentru exploatarea sexuală a unor adolescente, pe care le-ar fi adăpostit în apartamentul său.
Potrivit investigațiilor, începând cu anul 2022, bărbatul ar fi racolat o minoră de 13 ani, pe care ar fi primit-o în propriul apartament, i-ar fi asigurat alimentația și i-ar fi cumpărat și îmbrăcăminte. În schimb, învinuitul ar fi început să întrețină cu ea relații sexuale, profitând de lipsa ei de alternativă.
Învinuitul nu s-a limitat la întreținerea relațiilor sexuale cu minora, ci ar fi început și să le înregistreze video. Ulterior, acesta ar fi publicat scenele pornografice pe un grup de pe aplicația mobilă „Telegram.”
Potrivit poliției, bărbatul ar fi adăpostit și alte adolescente în situații vulnerabile, care fugiseră de acasă.
Învinuitul a fost plasat în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
Acum, adolescenta locuiește într-un centru de plasament, iar cercetarea penală continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detenţiune pe viaţă.