Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au dejucat o tentativă de introducere ilicită în R. Moldova a unei sume de 10.000 euro și 10.000 dolari americani, ascunsă în bagajele unei pasagere din Federația Rusă.
Cazul a fost înregistrat în urma controlului vamal efectuat asupra bagajelor pasagerilor sosiți la Chișinău cu o cursă din Baku.
În timpul verificărilor, într-unul dintre bagaje au fost descoperite sumele nedeclarate camuflate intenționat pentru a evita controlul de specialitate.
Bagajul aparținea unei femei în vârstă de 55 de ani, cetățeană a Federației Ruse.
Conform procedurilor legale, banii au fost ridicați în vederea confiscării speciale, iar persoana riscă o sancțiune conform legislației în vigoare.
Serviciul Vamal reamintește tuturor că declararea mijloacelor bănești transportate, în cazul în care suma totală depășește 10.000 euro (sau echivalentul în alte valute), atât la intrarea, cât și la ieșirea din Republica Moldova este obligatorie.