TV Network
Canalele TVR
Social

VIDEO. Grav accident rutier cu implicarea unui angajat al BPDS "Fulger”. O persoană a decedat

post-img
Accident

Aseară, în jurul orei 21:00, pe traseul Hîncești- Cimișlia, la ieșirea din satul Bozieni, un bărbat de 30 de ani, aflat la volanul unui BMW X5, a lovit un pieton pe carosabil. Victima a fost preluată de ambulanță, însă a decedat în drum spre spital, arată un comunicat al Poliției Republicii Moldova.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că la volanul mașinii se afla un angajat al BPDS "Fulger", în civil, în afara orelor de serviciu și cu mașina personală. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

La locul accidentului s-a prezentat un șofer din trafic, care, la distanță de câteva minute, a reușit să evite persoana pe carosabil. Acesta a declarat polițiștilor că era atenționat din faruri de conducătorii auto din sens opus care observau bărbatul, în contextul în care traseul este neiluminat, iar persoana îmbrăcată în haine întunecate. 

Șoferul a prezentat oamenilor legii secvența video de pe camera de bord a mașinii sale, în care se vede cum în ultimul moment observă persoana și reușește să o evite intrând pe contrasens. 

Victima este un bărbat cu vârsta de 45-50 de ani, deocamdată neidentificat.

Angajatul de la " Fulger" activează în poliție de 10 ani. În urma accidentului a fost reținut pentru 72 de ore, fiind deschis un dosar penal.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter