Guvernul Israelului va aloca 10 milioane de șekeli, aproximativ trei milioane de dolari, pentru tranzitul pelerinilor spre orașul Uman, Ucraina, unde se află mormântul rabinului Nahman, fondator al mișcării hasidice Braslav. Banii alocați de cinci ministere vor fi plătiți Republicii Moldova pentru logistică, potrivit Ministerului israelian al Finanțelor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a confirmat discuțiile dintre autoritățile israeliene și cele moldovenești cu privire la organizarea pelerinajului.
Liderul hasidic, rabinul Shalom Arush, s-a întâlnit cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și președintele Shas, deputatul Arye Deri, în cadrul căreia s-a afirmat că ar trebui efectuată o „consolidare bugetară” a cinci ministere guvernamentale în urma solicitărilor Republicii Moldova, potrivit presei din Israel.
Reprezentanți ai ministerelor transporturilor, afacerilor externe, interne, tradiției au participat de asemenea la discuții. În urma acestora, detaliază sursa citată, s-a decis ca fiecare dintre aceste instituții să transfere două milioane de șekeli. Presa israeliană precizează că Republica Moldova solicită Israelului un buget pentru logistica necesară pentru a găzdui evreii hasidici la aeroport. În plus, bugetul este destinat pentru închirierea de echipamente și securitate.
Ca urmare, s-a decis înființarea unei echipe de negociatori profesioniști, care va finaliza detaliile planului și transferul de fonduri către Republica Moldova. Bugetul va fi aprobat sub rezerva ajungerii la înțelegeri cu Moldova, iar Israelul va încerca să îl reducă.
„Nu este clar de ce Israelul ar trebui să plătească pentru logistică Republicii Moldova, este destul de neobișnuit”, a declarat o sursă prezentă la discuții.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a precizat pentru TVR Moldova că premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, au vorbit, luni, în cadrul unei discuții despre organizarea anuală a pelerinajului evreilor hasidici, inclusiv aspecte legate de securitate și logistică, ce urmează să fie achitate de partea israeliană.
Evreii adepți ai curentului religios hasidic participă anual la un pelerinaj în orașul ucrainean Uman pentru a marca revelionul evreiesc la mormântul unui important rabin. În acest an, pelerinajul urmează să aibă loc în perioada 22-24 septembrie.
Cheltuielile pentru pelerinajul din 2024, potrivit surselor TVR Moldova, au fost achitate de organizatorii evenimentului la un an distanță.