Festivalul de Film Documentar din România, Astra Film Festival, prezintă în premieră la Chișinău o selecție a celor mai apreciate filme de la ediția din acest an din Sibiu. Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, are loc în perioada 11-13 noiembrie 2022, la Muzeul Național de Artă și la Biblioteca Municipală ,,B.P. Hasdeu”. Programul Astra Film Festival și detalii despre spectacolele aniversare la Teatrul Fără Nume sunt subiectele emisiunii „Obiectiv Comun” de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt: Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival; Adrian Dupu – secretar de stat Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova; Nicu Țărnă – director Teatrul fără Nume. Moderator - Dana Ciobanu, producător - Elena Guțu.
Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.