Chișinăul este, timp de două zile, centrul regional al luptei împotriva dezinformării. Aproape o sută de jurnaliști și experți din treisprezece țări s-au reunit în Republica Moldova pentru a participa la conferința internațională. După ce a fost găzduită tradițional la Tbilisi, conferința se desfășoară pentru prima dată într-un alt stat al Parteneriatului Estic.
Conferința „Unveil the Truth” este organizată de Myth Detector și DW Akademie, în parteneriat cu mai multe organizații internaționale.
„Suntem fericiți să fim într-o țară care a dat dovadă de un progres și o reziliență remarcabilă legată de vectorul european și cred că nu este un loc mai bun pentru a discuta despre reziliența împotriva ingerințelor străine, spălării și dezinformării, în general, la adresa proceselor democratice”, a declarat Tamar Kintsurashvili, jurnalist, Georgia.
„Nu cu mult timp în urmă, Republica Moldova era una dintre cele mai vulnerabile țări când vorbeam despre războiul informațional. Cinci săptămâni în urmă, însă, cetățenii Republicii Moldova au reușit să-și protejeze votul”, a menționat E.S. Hubert Knirsch, ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova.
În cadrul conferinței de la Chișinău vor fi organizate ateliere tematice dedicate utilizării inteligenței artificiale în verificarea informațiilor și în analiza rețelelor sociale. Programul atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari cu care se confruntă jurnaliștii în activitatea lor și subliniază necesitatea solidarității în apărarea celor aflați în prima linie a adevărului.
„Încrederea se diminuează în presă din cauza dezinformării, iar acest eveniment reprezintă o măsură de a ne aduna și a vorbi împreună pe aceste subiecte. Faptul că am ales Republica Moldova pentru acest eveniment spune mult. Republica Moldova a învățat lecții de succes importante și și-a consolidat cooperarea internă, națională și internațională”, a vorbit Myriam Galland, șef adjunct al Misiunii, Ambasada Franței în Republica Moldova.
Conferința „Unveil the Truth” se desfășoară în perioada 7–8 noiembrie și a ajuns la cea de-a treia ediție.