Cultură

Ce se întâmplă în litigiul dintre firma lui Ciuhrii și Ministerul Educației în cazul „Guguță”

post-img
Omul de afaceri, Ceslav Ciuhrii

Pe fondul controverselor dintre Primăria Municipiului Chișinău și Ministerul Culturii legate de reparațiile în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, litigiul legat de Cafeneaua „Guguță” rămâne blocat la Curtea Supremă de Justiție. Construcțiile și terenul este disputat în prezent de compania S.R.L. „Regata Imobiliare", care aparține omului de afaceri Ceslav Ciuhrii, și Ministerul Culturii. TVR Moldova a aflat ce se întâmplă cu acest obiectiv și la ce etapă sunt dezbaterile judiciare la Curtea Supremă de Justiție.

„La ședința Consiliului Național al Monumentelor Istorice din 20 februarie 2026 a fost examinat proiectul de reabilitare Grădinii Publice Ștefan cel Mare și Sfânt și repararea încăperilor nelocative. Însă aceasta nu prevede intervenții asupra terenului și clădirilor Cafenelei Guguță”, au precizat pentru TVR Moldova reprezentanții Ministerului Culturii.

Potrivit instituției, terenul pe care se află cafeneaua este în prezent proprietate a statului înregistrată la 20 aprilie 2021 și se află în superficia S.R.L. Regata Imobiliare înregistrată la 31 decembrie 2020. Cu alte cuvinte, firma lui Ceslav Ciuhrii poate construi și folosi clădirea Cafenelei „Guguță”, fără a deveni proprietara terenului. În același timp, construcțiile fostei cafeneli constituie proprietatea S.R.L. Regata Imobiliare. 

Ministerul Culturii a evocat în răspunsul oferit pentru TVR Moldova că în cazul Cafenelei „Guguță” au fost emise mai multe decizii judiciare cu privire la proiectul de construire a unui centru social-cultural și de agrement de 13 etaje. 

Instituția precizează că în 2020 Regata Imobiliare a contestat în judecată deciziile Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și ale Consiliului Național al Monumentelor Istorice prin care au fost anulate unele acte administrative ce vizau schița de proiect aprobată la 18 octombrie 2019 - un edificiu cu 13 etaje. 

Consiliul Național al Monumentelor Istorice votase pentru anularea avizelor eliberate companiei Regata Imobiliare pentru construcția  centrului multietajat în locul cafenelei „Guguță”. 

În același an, pe 20 martie, compania a intentat un proces și împotriva Primăriei municipiului Chișinău, solicitând anularea dispoziției viceprimarului Victor Chironda privind revocarea certificatului de urbanism. Cu patru luni mai devreme, în decembrie 2019, Victor Chironda anulase certificatul de urbanism pentru proiectare eliberat pentru SRL Regata Imobiliare.

Pe Judecătoria Chișinău (26 mai 2021) și Curtea de Apel (27 septembrie 2023) au anulat deciziile Consiliului Național al Monumentelor și dispoziția fostului viceprimar privind retragerea certificatului de urbanism. 

De partea cealaltă, pe 2 februarie 2024, Ministerul Culturii a contestat hotărârile la Curtea Supremă de Justiție. Dosarul a fost examinat în mai multe ședințe, dar până în prezent nu a fost pronunțată o decizie finală. Următoarea ședință este programată pentru 29 aprilie 2026.

Cum a apărut problema Cafenelei „Guguță”?

În vara anului 2018, Curtea de Apel Chișinău a permis privatizarea terenului Cafenelei „Guguță” de către compania Regata Imobiliare, succesoare în drepturi a Finpar Invest, firma afiliată oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Pe 7 iunie 2018, instanta a lasat în vigoare dreptul companiei de a construi un imobil cu 13 etaje pe teritoriul parcului. Magistrații au respins demersul Consiliului Municipal Chișinău și al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor prin care se solicita interzicerea construcției. 

Instanța a admis pretenția reclamantului Regata Imobiliare și a anulat sintagma „fără drepturi de privatizare” din decizia Consiliului municipal Chișinău nr.11/35 din 23 decembrie 2014.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter