Actualitate

TVR MOLDOVA lansează primul podcast geopolitic din Republica Moldova

TVR MOLDOVA lansează primul podcast geopolitic din Republica Moldova

Primul podcast geopolitic din Republica Moldova intră în emisie astăzi, la TVR MOLDOVA. Proiectul editorial îşi propune să consolideze gândirea critică pe ambele maluri ale Prutului, venind cu informaţii bine fundamentate din politica externă, securitate şi chiar cultură. Interviuri în exclusivitate şi informaţii de actualitate, explicate pe îndelete, toate vor fi prezente în cadrul acestui nou format de podcast.

Una dintre gazdele emisiunii va fi Daniel Vodă, expert în politici externe şi comunicare strategică, cunoscut publicului şi pentru activitatea sa anterioară ca purtător de cuvânt al Guvernului.


DANIEL VODĂ, expert, Politică Externă și Comunicare Strategică, Intitutul pentru Politici și Reforme Europene: Să punem în context lucrurile care se întâmplă pe plan regional și ce impact au pentru Republica Moldova, pentru România, pentru regiunea noastră și pentru aspirația de integrare europeană a țării.


Va fi un podcast pe înţelesul tuturor, în care vor fi abordate şi explicate teme complicate din zona politică.


ION TĂBÎRŢĂ, director, Centrul de Informare și Documentare privind NATO: Podcast-ul geopolitic îşi doreşte să fie un produs interactiv, care să-i informeze pe cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului, să înţeleagă ce este geopoliticul. Să le vorbim celor de acasă ce este acest geopolitic şi cum ne influenţează şi ne marchează pe noi ca societate.


IRINA GOTIŞAN, jurnalist: Dorim în acest podcast să aducem şi întrebările pe care le au oamenii acasă, să le găsim nişte răspunsuri şi cumva să subliniem că Geopolitica nu este doar pentru politicieni. Este pentru oamenii care îşi trăiesc viaţa zi de zi. Geopolitica şi relaţiile internaţionale bune aduc bunăstare, aduc pace şi aduc o convieţuire atât între oameni în comunităţi, dar şi între state.


Prima ediţie a podcastului poate fi urmărită duminică, 10 mai, de la ora 22:00, pe TVR MOLDOVA.

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter