O prelegere deosebită cu un profesor inedit. Ambasadorul României în Republica Moldova, excelența sa Cristian Leon Țurcanu, a susținut o lecție pentru studenţii Universităţii de Stat "Alecu Russo" din Bălți. Subiectul pus în dezbatere a fost "Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană".
E.S. CRISTIAN LEON ȚURCANU Ambasadorul României în Republica Moldova:Țara dumneavoastră e pe o cale europeană, care, sper eu că este ireversibilă. Sper la acest lucru pentru binele și viitorul dumneavoastră. Europa înseamnă foarte multe lucruri, dar, în primul rând- democrație, stabilitate, securitate, prosperitate.
Studentii au aflat mai multe despre avantajele dar și provocările de a fi mambru in marea familie europeană.
"Pentru mine, Europa înseamnă acasă, un viitor mai bun, înseamnă ca familia să-mi fie mereu aproape, să nu fim nevoiți să plecăm." "Aceste întruniri sunt binevenite deoarece noi, studenții, avem ocazia de a adresa întrebări, de a spune ce ne frământă, de a ne organiza ca personalitate și să aducem cumva aportul nostru în dezvoltarea acestei țări."
Ambasadorul Cristian Leon Țurcanu a discutat cu administrația instituției de învățământ despre proiectele comune implementate cu succes.
LIDIA PĂDUREAC prim-prorector Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălți: Ne bucurăm pentru faptul că statul român continuă să promoveze împreună cu instituțiile de învățământ superior, valorile românești, spiritualitatea românească. Mizăm în continuare pe buna colaborare pe care am stabilit-o de ani de zile.
Universitatea de Stat "Alecu Russo" din Bălți are ca obiectiv principal performanța academică și a creat încă din 2011 un consorțiu cu mai multe universități din România. In tot acest timp, au fost create parteneriate, iar studentii basarabeni au beneficiat de burse, schimburi de experientă, excursii de studiu si alte facilități din partea statului român.