Sport

Milsami Orhei, în Super Liga Republicii Moldova

Milsami Orhei, în Super Liga Republicii Moldova

Radu Gînsari a adus a patru victorie la rând pentru gruparea Milsami Orhei în Super Liga Republicii Moldova. "Vulturii roșii" s-au impus la limită, scor 2 la 1, în duelul cu FC Florești și ocupă prima poziție în campionat, fiind la egalitate de puncte cu Sheriff Tiraspol.

În partida de aseară, Milsami Orhei a beneficiat de două lovituri de pedeapsă. Ambele penalty-uri au fost transformate de Radu Gînsari, care este lider în clasamentul marcatorilor din Super Liga Republicii Moldova, cu șase goluri la activ. Grație victoriei obținute în fața clubului FC Florești, scor 2 la 1, "vulturii roșii" au acumulat 18 puncte în șapte etape disputate în campionat, la fel ca și gruparea Sheriff Tiraspol.

VLADIMIR GUDEV, antrenor, Milsami Orhei: „De obicei, ne uităm rare ori în clasament și cred că, atunci când se va încheia prima faza a campionatului, ne vom aduna și vom vedea pe ce loc suntem. Ne pregătim de la meci la meci, încercăm să intram pe teren și să dăm tot ce putem."

Podiumul este completat de Zimbru Chișinău, care aseară s-a impus, cu scorul de 3 la 1, în confruntarea cu Dacia Buiucani. Galben-verzii au făcut diferența prin Emmanuel Alaribe, Ilie Damașcan și Ștefan Bîtca.

În următoarea etapă din campionat, care se va desfășura pe șapte și opt octombrie, sunt programate două partide tari. Milsami Orhei se va bate cu Zimbru Chișinău, în timp ce Sheriff Tiraspol o va întâlni pe Petrocub Hîncești.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter