Zi cu emoții pentru absolvenți. Astăzi au fost anunțate rezultatele admiterii la universitățile din Republica Moldova. În jur de 22 de mii de candidați s-au înscris pentru un loc la instituțiile de învățământ superior, mai mulți decât în anii precedenți.
Georgiana este din Galați și a fost admisă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău, la specializarea pedagogie preșcolară.
„Sunt foarte bucuroasă, pentru că îmi doream de foarte mulți ani și, în sfârșit, am reușit. Nu locuiesc în Republica Moldova, am optat pentru învățământul la distanță, sunt mamă, am doi copii, acesta este motivul principal, am și un loc de muncă și sper să le pot combina pe toate cât mai bine”, a declarat studenta Georgiana Iliescu.
Rezultatele au apărut online, iar cei admiși sunt așteptați în perioada 8-12 august să depună actele în original, pentru confirmarea locului obținut. La Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău, cele mai multe dosare au fost depuse la facultățile de psihologie, logopedie, arte și limbi străine.
„Am hotărât ca de anul acesta să fac un master în educație. Sunt foarte multe oportunități, o să cunosc oameni noi, profesori, materiale, o să colaborăm cu cei din străinătate, proiecte interesante. Eu țin ca la centru să desfășor practica, adică grupa mea, la mine, la centru”, a spus Liliana Gnip, director al Centrului Educațional-Cultural Stăuceni.
„Comparativ cu anii trecuți, în acest an am avut mai multe solicitări. Politicile educaționale pe care le implementează Guvernul au făcut ca tinerii să-și dorească să rămână mai mult acasă, creșterea burselor, condiții mai bune în căminele studențești”, a declarat Maria Vârlan, secretar al Comisiei de admitere UPS „Ion Creangă”.
A fost forfotă și la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.
„Media de concurs a fost 9,33, am intrat în top 110, eu sunt mulțumit de rezultat. De ce cariera în medicină? De când eram mic mi-am dorit să fiu medic, să ajut lumea, profesia este avantajoasă și consider că mereu va fi nevoie de medici.”
„Am fost admisă la contract la medicină, o bucurie foarte mare, încă am emoții, când am semnat tocmai îmi tremurau mâinile.”
La fel de emoționați au fost și părinții.
„Avem emoții foarte mari, nu am dormit toată noaptea, dimineață, când am verificat site-ul, rezultatul este pozitiv. Sper ca pe viitor să-și realizeze visul și să devină ceea ce își dorește.”
„Este o susținere permanentă, și exterior, și lăuntric, nici nu putem reda în cuvinte.”
„Am avut înscriși în concurs 2.477 de candidați la studii de licență și integrate și 135 de candidați înscriși la programele de master. Este o cifră mai mare decât în anii trecuți, sperăm că asta înseamnă că tinerii noștri aleg să rămână acasă. La medicină, ca număr de cereri depuse, s-au depus peste 1.200, iar la stomatologie, ca număr de cereri raportat la numărul de locuri oferite, au fost cinci cereri pentru un loc”, a declarat Gheorghe Harea, secretar al Comisiei de admitere USMF.
Candidații trebuie să țină cont că acestea sunt rezultatele intermediare. Listele de admitere se modifică, deoarece nu toți cei admiși își confirmă locul. Rezultatele finale vor fi publicate pe 14 august, iar turul doi de admitere în universități va avea loc în perioada 15-24 august.