Două persoane au fost rănite în urma unor incendii produse în ultimele 24 de ore în raioanele Rezina și Edineț. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), ambii bărbați au suferit arsuri în timp ce încercau să stingă flăcările și să evacueze bunuri din zonele afectate.
Potrivit unui comunicat emis de IGSU, primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 2 februarie 2026, într-o gospodărie din localitatea Sârcova, la ora 04:27.
Potrivit informațiilor, flăcările au cuprins un automobil parcat în curtea locuinței. La fața locului a intervenit o echipă de pompieri și salvatori, care a reușit lichidarea promptă a focului. În urma incendiului a ars parțial salonul automobilului de model Volkswagen Transporter.
Proprietarul automobilului, un bărbat de 50 de ani încercând să stingă flăcările, A suferit arsuri parțiale la nivelul mâinilor și o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Incendiul s-ar fi produs după ce proprietarul autovehiculului a încercat să încălzească rezervorul de combustibil cu ajutorul unui arzător.
Un alt caz a avut loc într-o gospodărie din orașul Cupcini. Un incendiu a izbucnit în interiorul unui garaj din curtea casei de locuit, în seara zilei de 2 februarie 2026, la ora 18:46.
La fața locului au intervenit două echipe de pompieri, care au reușit lichidarea flăcărilor la ora 20:40. Datorită intervenției operative a pompierilor, incendiul nu s-a extins către casa de locuit.
În urma incendiului, proprietarul, un bărbat de 60 de ani, a suferit arsuri în regiunea capului, în timp ce evacua din interiorul garajului două automobile. Ulterior, acesta a primit ajutor medical la fața locului, fără a necesita spitalizare. În urma arderii, focul a afectat mai multe bunuri materiale din interiorul garajului.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit de la un cazan de încălzire improvizat, care funcționa pe bază de ulei uzat.