Eradicarea focarului de pestă porcină de la ferma din Cimișeni este monitorizată inclusiv de experți internaționali. Totuși, situația la această unitate economică este una complexă, din cauza structurii fermei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința executivului de astăzi.
„S-a implementat o abordare etapizată. Progresul de eradicare a focarului este de aproximativ 20%, la ziua de astăzi, iar compartimentarea și testarea animalelor continua”, a mai spus Vodă.
Totodată, la ferma din Roșcani, focarul este eradicat proporție de 75%. „Ferma de acolo este una din cele mai mari investiții europene în R. Moldova, realizată de un grup danez cu un nivel avansat de biosecuritate și un medic veterinar din Danemarca”, declară Daniel Vodă.
Autoritățile dau asigurări că la momentul actual nu există vreun pericol legat de o eventuală criză alimentară. Cele două ferme afectate de pesta porcină adăpostesc circa 110 mii de capete, iar în prezent, Republica Moldova are în fermele autorizate de către stat un efectiv de circa 350 de mii de porci. Astfel, impactul estimat de pierderile celor două ferme afectate este de circa 20%, mai spune Vodă.
Ce ține de îngrijorările localnicilor din cele două localități dar și din localitățile învecinate, autoritățile declară că procedurile de înhumare sunt sigure și în conformitate cu standardele internaționale în vigoare: pe un teren lutos cu permeabilitate scăzută, în afara zonei de protecție a râului Bîc, fiind utilizați dezinfectanți pe bază de clorură de var.
„Au fost colectate probe de apă din mai multe puncte din Roșcani și Calfa Nouă și situația va fi monitorizată pe termen lung. De asemenea, solicitarea privind compoziția stratificată a solului a fost transmisă Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale”, a conchis Vodă.
Statul declară ferm că pierderile agenților economici vor fi compensate, însă cuantumul despăgubirilor va fi stabilit în funcție de concluziile anchetei ce se desfășoară pentru a elucida cauzele izbucnirii acestor focare.