Covid-19

COVID-19: Peste 1500 de cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută

post-img
Covid-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că în perioada 02.09.2024-08.09.2024, au fost înregistrate 1542 de cazuri de COVID-19 (dintre care 273 de cazuri în regiunea transnistreană), fiind cu 22,8% cazuri mai puține față de săptămâna precedentă.

Potrivit agenției, în perioada de monitorizare, numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a fost de 330, fiind cu 27,7% cazuri mai puține comparativ cu săptămâna anterioară acesteia. Numărul total de investigații PCR și TDR efectuate a fost de 10.308 teste, cu 4,9% mai puține comparativ cu săptămâna anterioară. Pozitivitatea probelor în ultima săptămână a scăzut de la 18,4% la 14,9%.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă tuturor cetățenilor respectarea principalelor măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică.

Măsuri recomandate:

- Păstrarea distanței sociale: Menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.

- Evitarea locurilor aglomerate: Limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor cu mulți oameni pentru a minimiza expunerea.

- Igiena mâinilor: Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.

- Igiena respiratorie: Acoperirea gurii și nasului cu cotul sau cu un șervețel în timpul tusei sau strănutului, urmată de eliminarea imediată a șervețelului și igienizarea mâinilor.

- Respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă: Aerisirea regulată a spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale.

- Vaccinarea: Încurajăm cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19, inclusiv să primească dozele de rapel recomandate, pentru a obține o protecție maximă împotriva formelor severe ale bolii.

- Monitorizarea stării de sănătate: Fiecare cetățean ar trebui să fie atent la simptomele noi și să consulte un medic în cazul apariției acestora, chiar dacă sunt ușoare.

- Călătoriile: Recomandăm evitarea călătoriilor internaționale sau în zone cu rate ridicate de infectare, dacă acestea nu sunt absolut necesare.

- Informarea din surse oficiale: Încurajăm cetățenii să se informeze constant din surse oficiale despre evoluția infecției și măsurile actualizate de protecție, pentru a putea reacționa prompt și corect la eventualele schimbări.

ANSP reiterează că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter