Fostul ministru al Justiției, Vlad Cebotari, a fost inclus în lista persoanelor asociate cu Vlad Plahotniuc. Ordinul a fost semnat de directorul Serviciului Informații și Securitate, Alexandru Musteață, si a fost publicat în ediția de astăzi a Monitorului Oficial. Vladimir Cebotari cataloghează acest ordin drept unul abuziv şi spune că se încearcă să-i fie limitate anumite drepturi.
Potrivit ordinului directorului SIS, Alexandru Musteaţă, pe lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc au fost incluși: Vladimir şi Maria Cebotari, Mariana Tabuică, sora acestuia, dar şi Mircea Maleca, Ina Maleca și Natalia Botnari.
Vladimir Cebotari susţine că nu a comis nicio ilegalitate, nu este vizat în niciun dosar penal, nu are condamnări și limitări de ordin juridic. Astfel, el spune că prin acest ordin se încearcă să-i fie limitate anumite drepturi.
VLADIMIR CEBOTARI, politician: Nu există nicio probă. Nu poate exista nicio probă şi niciun motiv, argument real, poate anumite invenţii, făcături sau desene ale acestei organizaţii, care trebuie să fie una serioasă, pentru a califica persoana mea, persoanele apropiate mie, asociaţii mei, companiile mele în care desfăşor diferite activităţi cu persoanele supuse sanţiunilor internaţionale.
Ordinul a fost semnat, ieri, de către directorul SIS, iar în această dimineaţă a fost publicat în Monitorul Oficial. În document au fost incluse şi mai multe firme deţinute de Vladimir Cebotari, inclusiv compania aeriană "Fly One". Vladimir Cebotari dă garanţii că zborurile pe care le operează compania nu vor fi afectate.
VLADIMIR CEBOTARI, politician: Sunt mai multe companii care sunt afectate, s-ar părea că trebuie să fie afectate, niicum nu va rămâne, zborurile, toate activităţile vor continua în mod normal exact aşa cum sunt. Acest ordin nu pune, nu limitează într-un careva fel activităţile economice. El mai mult în esenţă şi legea 25, mai mult limitează careva drepturi de caracter civil, ce ţine de deţinerea de proprietăți, înstrăinarea de proprietăţi.
Serviciului de Informaţii şi Securitate nu oferă alte detalii. Reprezentanţii instituţiei au precizat doar că acest ordin prevede mai mult monitorizarea activităţilor, inclusiv economice, ale lui Vladimir Cebotari. Am încercat să obţinem şi o reacţie de la Autoritatea Aeronautică Civilă dacă vor fi afectate cursele companiei "Fly One", însă reprezentanţii instituţiei ne-au spus că se documentează şi ulterior vor veni cu un comentariu.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU