Fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, care este și unul dintre reprezentanții Partidului Democrat Modern din Moldova, a fost inclus în lista persoanelor în privința cărora există probe că sunt asociate cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, supus sancțiunilor internaționale. Un asemenea ordin a fost semnat de directorul Serviciului Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, a fost publicat în Monitorul Oficial.
În lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc au fost incluși totodată, potrivit ordinului SIS, Vladimir și Maria Cebotari (soția lui Vladimir Cebotari), Mariana Tabuică (sora lui Vladimir Cebotari), Mircea Maleca (administrator al companiei Fly One, în trecut – șef al Administrației de Stat a Aviației Civile și director al companiei Air Moldova), Ina Maleca și Natalia Botnari.
De asemenea, au mai fost incluse companiile FlyOne, Sanair Service, Logistic Int. SRL, OCN BMoney, Bpay, Impex Businesscom SRL, Cellixteh SRL.
Cebotari Maria, Mircea Maleca, Tabuică Mariana, Ina Maleca sunt parteneri de afaceri la compania aeriană Fly One. Mircea Maleca şi Maria Cebotari sunt parteneri de afaceri şi în alte firme. Una dintre aceste companii este East Gas Energy Trading, care a figurat într-o schemă de import de gaze pretins în contextul crizei energetice din toamna lui 2023.
Fondată în 2020, East Gas Energy Trading are patru fondatori: Mircea Maleca, ex-director al Autorității Aeronautice Civile, Vitalie Șeptefraț și companiile Ecer Invest, fondată și administrată de Adriana Popescu și H Kapitalz – fondată și administrată de Maria Cebotari, soția fostului vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Cebotari.

Până la începutul lunii septembrie 2024, potrivit RISE Moldova, lista includea 290 de persoane fizice și 238 de companii și organizații, asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale – Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac, Igor Ceaika.
Această decizie a SIS a fost calificată de Partidul Democrat Modern (PDMM) drept un ordin abuziv prin care se încearcă limitarea drepturilor lui Vladimir Cebotari, unul dintre formațiunii”, se menționează într-un comunicat al partidului.
Formațiunea politică mai susține că „acțiunea are un caracter politic și reprezintă o ingerință directă în procesul electoral, având drept scop favorizarea unui concurent electoral în detrimentul altuia”.
Citește și: Fruntașii lui Plahotniuc, sub paravanul unui alt partid. Ce rol va avea oligarhul fugar
În 2021, fostul ministru și deputat Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, declarase în septembrie 2019 că Cebotari a contribuit direct la privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău de către o organizație afiliată unui grup criminal organizat.
„Urmărirea penală în privința lui Vladimir Cebotari a fost inițiată pe 19 septembrie 2019. După ce i-a fost ridicată imunitatea, deputatul a fost învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor Aerorportului Internțațional Chișinău”, precizează un comunicat al Procuraturii Generale.