Justiție

Vladimir Andronachi a fost reținut în alt dosar. Ce s-a întâmplat?

post-img
Vladimir Andronache

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată de sursele TVR MOLDOVA. El a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Sursele TVR Moldova au relatat că fostul parlamentar este investigat pentru contrabandă cu produse accizate, țigarete. Dosarul se află în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Această procuratură specializată a confirmat pentru TVR Moldova că Vladimir Andronachi a fost reţinut pentru 72 de ore şi este bănuit de crearea şi conducerea unei organizaţii criminale.

Fostul parlamentar a fost eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar după ce Curtea de Apel Centru a respins, pe 2 februarie 2026, recursul Procuraturii Anticorupție. Decizia vine în contextul în care procurorul a depus tardiv cererea de prelungire a arestului. Această cauză se află la etapa de urmărire penală.

Instanța a constatat că termenul legal pentru solicitarea prelungirii măsurii preventive a fost ratat, demersul fiind înaintat cu întârziere. Argumentele invocate de procuror, inclusiv neclarități privind calcularea termenului de detenție, au fost respinse.

În afară de aceste două cauze penale, Andronachi mai figurează într-un dosar din Frauda Bancară; în cauza penală denumită generic achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte și în dosarul Metalferos.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter