Guvernul de la Stockholm a prezentat marţi un proiect de lege care îi obligă pe imigranţii din Suedia să ducă o “viaţă cinstită”, în caz contrar putând fi expulzaţi mai uşor, după ce li se retrag permisele de şedere, transmite Agerpres.
Executivul de dreapta condus de premierul Ulf Kristersson a ajuns la putere în 2022 după promisiuni de campanie electorală despre înăsprirea politicii de imigraţie. Cabinetul a propus recent o serie de reforme pe care încearcă să le treacă prin parlament înaintea alegerilor legislative din septembrie.
Ministrul pentru migraţie, Johan Forssell, a explicat într-o conferinţă de presă că “respectarea legilor şi regulilor se înţelege de la sine, dar trebuie să se înţeleagă de la sine şi că vom face tot ce putem pentru a trăi responsabil şi a nu face rău ţării noastre. De exemplu, dacă nu vă plătiţi datoriile, dacă nu vă conformaţi deciziilor autorităţilor suedeze, dacă abuzaţi de sistemul de alocaţii, dacă obţineţi un permis de şedere suedez prin mijloace frauduloase (…) nu aveţi dreptul să vă aflaţi aici”.
Guvernul a dat şi alte exemple, cum ar fi munca la negru sau neplata amenzilor.
“Declaraţiile – adică ceea ce spune sau exprimă cineva – nu trebuie considerate o dovadă de necinste prin ele însele, dar pot fi un indiciu de exemplu, despre legături cu extremismul violent, iar acesta poate fi un indiciu de carenţe morale”, a susţinut în faţa presei Ludvig Aspling, purtător de cuvânt pe probleme de politică migraţionistă al partidului anti-imigraţie Democraţii din Suedia, care susţine guvernul.
Executivul mai propune totodată ca permisele de şedere să poată fi retrase în situaţii cum ar fi cele în care migranţii sunt consideraţi o ameninţare sau dacă se dovedeşte că au făcut afirmaţii false în cereri.
Dacă parlamentul adoptă noua legislaţie, aceasta va intra în vigoare din 13 iulie.