Tinerii rugbyști de la şcolile din Republica Moldova vor primi echipament nou, donat de ambasada Marii Britanii la Chișinău. Inițiativa caritabilă vine din partea organizației SOS Kit Aid, care a ajutat deja sportivi din zeci de țări ale lumii.
Mingile de rugby, încălțămintea și inventarul de joc au fost donate ieri federației de profil din Republica Moldova.
SAMANTHA SMITH, însărcinata cu Afaceri a Ambasadei Marii Britanii la Chișinău: Aceasta este o donație pur caritabilă. Provine de la SOS Kit Aid din Marea Britanie, în parteneriat cu Guvernul Regatului Unit, expediată aici, în Republica Moldova. Este gratuită, donată de beneficiari din Marea Britanie.
Donația făcută de ambasada Marii Britanii va ajunge la şcoli din mai multe regiunii ale țării.
ANATOL CURECHI, președinte, Federația de Rugby din Republica Moldova: De multe ori, oferim echipamentul în regiuni, precum Tiraspol, Soroca sau în sudul țării. În mare parte, totuși, este repartizat în zona Chișinăului.
SAMANTHA SMITH, însărcinata cu afaceri a Ambasadei Marii Britanii la Chișinău: Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui lucru. Hai să dezvoltăm rugby-ul împreună!
ANATOL CURECHI, președinte, Federația de Rugby din Republica Moldova: Rugby face parte din curriculum școlar începând cu anul 2021, în modulul opțional. Sper că în acest an, să avem rugby obligatoriu, fără contact, în toate școlile.
Federația de Rugby este în discuții și cu alte ambasade de la Chișinău, in încercarea de a organiza stagii de pregătire în străinătate.
ANATOL CURECHI, președinte, Federația de Rugby din Republica Moldova: Avem o discuție cu Ambasada Qatarului, de fapt, o promisiune din partea ambasadorului precum că vom reuși să facem un cantonament la rugby-15 imediat după Campionatul European de Rugby pe Plajă.
Campionatul European de Rugby pe Plajă va fi organizat în capitala Republicii Moldova, pe 23 și 24 august, la arena din parcul "La Izvor".
REPORTER: ADRIAN SĂU
Imagine: Artiom Cereseu