Preşedintele SUA, Donald Trump, a apărat duminică decizia administraţiei sale de a interzice înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard, o măsură considerată ilegală de prestigioasa universitate şi suspendată de un judecător.
„De ce nu spune Harvard că aproape 31% dintre studenţii săi provin din ŢĂRI STRĂINE şi totuşi aceste ţări, unele deloc prietenoase cu Statele Unite, nu plătesc NIMIC pentru educaţia studenţilor lor şi nici nu intenţionează să o facă?”, a postat Trump, pe platforma sa, Truth Social.
„Vrem să ştim cine sunt aceşti studenţi străini, o cerere rezonabilă, având în vedere că acordăm Universităţii Harvard MILIARDE DE DOLARI, însă Harvard nu este tocmai transparent”, a adăugat el, cerând universităţii „să înceteze să ceară” bani guvernului federal.
Secretarul american pentru Securitate internă, Kristi Noem, a anunţat joi revocarea imediată a certificării Programului pentru Studenţi Străini şi Vizitatori al Universităţii Harvard, decizie în urma căreia această universitate nu mai poate înscrie studenţi străini.
Un judecător american a blocat însă rapid decizia administraţiei Trump, împotriva căreia universitatea a depus o plângere vineri dimineaţă, la un tribunal federal din Massachusetts.
Potrivit website-ului său, Universitatea Harvard, clasată printre cele mai bune din lume şi care a dat până acum 162 de laureaţi ai premiului Nobel, găzduieşte în acest an 6.700 de ‘studenţi străini’, ceea ce înseamnă 27% din total.
Administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a lansat o amplă ofensivă față de învăţământul superior din SUA, acuzând universităţi private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard şi Columbia, că au permis promovarea antisemitismului şi că nu au protejat suficient studenţii evrei în timpul manifestaţiilor contra războiului din Fâşia Gaza.
La 11 aprilie, administraţia Trump a trimis o listă de cereri, pe care Harvard a refuzat să le adopte. Kristi Noem a reproşat universităţii Harvard refuzul de a transmite guvernului informaţiile solicitate, „perpetuând un mediu periculos în campus şi ostil studenţilor evrei, încurajând simpatiile pro-Hamas şi utilizând politicile rasiste ale ‘diversităţii, echităţii şi incluziunii'”.
Preluare: Agerpres