Social

Polițiștii debutanți câștigă sub media pe economie: Cu cât vor crește salariile în 2026?

post-img
Viorel Cernăuțeanu
Sursa foto: ziua.md

Salariile polițiștilor ar putea fi majorate în cursul anului 2026, potrivit șefului Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Oficialul a declarat la „Vocea Basarabiei” că procesul de negociere privind ajustarea salariilor este în desfășurare, iar primele măsuri au fost deja aplicate.

În prezent, salariul mediu pe economie este de aproximativ 17.400 de lei, în timp ce un polițist debutant câștigă până la 12.000 de lei lunar. Un șef de secție ajunge la circa 17.000 de lei, în funcție de vechime și clasa de salarizare.

Începând cu 1 ianuarie 2026, ofițerii de urmărire penală și ofițerii de investigație beneficiază de un spor salarial suplimentar de 10%.

„Nu este suficient, dar este un mic pas pe care l-am reușit să-l facem acum. Sperăm ca până la finele trimestrului doi sau trei să ajustăm salariile așa cum se planifică în noua lege a salarizării”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Șeful Poliției a atras atenția că, paradoxal, cei mai mulți angajați părăsesc sistemul după aproximativ cinci ani de activitate – exact în momentul în care devin polițiști formați și bine pregătiți profesional. Potrivit acestuia, motivele sunt în principal financiare. 

„Când ajunge la cinci ani de vechime, el devine polițist format, dar tot atunci își creează o familie, apare un copil și există necesitatea de întreținere. Este nevoie de bani”, a explicat Cernăuțeanu.

Acesta a mai subliniat că susține constant majorarea salariilor în discuțiile cu Ministerul de Interne, însă a invocat și constrângerile bugetare. 

„Salariul nu-l face șeful Poliției. Dacă ar fi după mine, polițiștii ar trebui să aibă un salariu decent atâta timp cât avem cerințe mari față de ei”, a mai spus șeful IGP.

Autoritățile speră că, pe parcursul anului 2026, salariile polițiștilor vor fi ajustate în conformitate cu noua lege a salarizării, aflată în proces de implementare.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter