Un bărbat de 59 de ani din raionul Ialoveni a fost reținut în flagrant de polițiștii din Comrat, fiind suspectat de implicare într-o escrocherie comisă în numele Băncii Naționale a Moldovei. Un bărbat de 42 de ani a fost convins să transmită 140.000 de lei, însă polițiștii au intervenit la timp și au recuperat întreaga sumă, informează Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit unui comunicat al Poliției, suspectul ar fi acționat împreună cu alte persoane implicate într-o schemă de escrocherie. Membrii grupării au contactat telefonic victima și s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei, inducând-o în eroare prin pretexte false și determinând-o să predea suma de bani în numerar.
Citește și: Un expert auto a fost reținut pentru că ar fi prejudiciat statul cu peste 600.000 de leiBărbatul a fost reținut în flagrant, imediat după ce acesta a preluat banii. Întreaga sumă a fost depistată și ridicată de polițiști, urmând să fie restituită persoanei prejudiciate.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie săvârșită de două sau mai multe persoane, cu cauzarea unui prejudiciu considerabil. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar oamenii legii continuă investigațiile.