Social

Pacienții cu tumori benigne vor fi incluși în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare

post-img
spital
Sursa foto: imgine simbol

Pacienții cu tumori benigne vor fi incluși în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare. Cheltuielile respective vor fi acoperite din Fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală. Parlamentul a aprobat, joi, proiectul pentru modificare a Legii ocrotirii sănătății, în două lecturi.

Unul din autorii proiectului de lege, membrul Comisiei protecție socială sănătate și familie, Adrian Belîi a argumentat că după amploare și defecte anatomice, intervențiile chirurgicale de eradicare a formațiunii sunt similare cu cele după cura chirurgicală a tumorilor maligne, producând aceleași leziuni anatomice și psihologice severe. Includerea pacienților cu tumori benigne în rândul beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare va elimina criteriul existent de discriminare și va permite reabilitarea funcțională, anatomică, estetică și psihologică a beneficiarilor, cu revenirea la viața socială și activitatea de muncă.

Numărul pacienților cu tumori benigne, care necesită implanturile și protezările și care se încadrează în prevederile actului adoptat este de până la șapte persoane pe an.spita

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter