Electorala 2025

După protestul veteranilor, Tkaciuk s-a răzgândit, nu mai vrea federalizare

video

Mișcarea „Forța Veteranilor pentru Neam și Țară” a organizat astăzi un protest la Ambasada Rusiei şi în faţa sediului Blocului Electoral "Alternativa", după declaraţia făcută de unul dintre liderii blocului, Mark Tkaciuk, într-o emisiune la un post TV. Politicianul s-a referit la memorandumul Kozak din 2003, care presupunea federalizarea ţării, şi a declarat că el i-a recomandat presedintelui Vladimir Voronin să semneze documentul. Afirmaţia a stârnit indignare în rândul celor care au luptat pentru integritatea Republicii Moldova. Veteranii au spus că au ieşit în stradă să ceară excluderea din alegerile parlamentare a blocului din care face parte Tkaciuk.

În emisiunea moderată de Anatolie Golea, Mark Tkaciuk a evitat să răspundă direct dacă regretă că memorandumul Kozak nu a fost semnat.


MARK TKACIUK lider, Blocul Electoral "Alternativa": Eu am spus atunci, trebuie semnat (n. r. documentul). În fața unei prăpastii, nu se frânează, trebuie să sărim şi apoi vom rezolva… Eu conştientizam că orice decizie este greșită. Cea mai greșită decizie a fost că noi nu am negociat cum trebuia. Şi, da, i-am recomandat lui Voronin să îl semneze.
- În continuare consideraţi că federalizarea este o cale de soluționare a conflictului?
– Mie nu îmi place să rostesc cuvinte fără a le cunoaște sensul.


Astăzi, în semn de protest, mai mulţi veterani de război au protestat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse şi la sediul Blocului Alternativa faţă de declaraţiile lui Takiuk.


CONSTANTIN COVRIG, preşedinte, Mişcarea "Forţa Veteranilor de Război pentru Neam şi Ţară": Vorbim aici despre Blocul Alternativa, despre Mark Tkaciuk, care a recunoscut că este autorul planului Kozak care trebuia semnat de Republica Moldova… federalizarea ţării. Nu putem sta într-o parte să privim asemenea declaraţii cu indiferenţă.



ANDREI EREMIA vicepreşedinte, Mişcarea "Forţa Veteranilor de Război pentru Neam şi Ţară": Ce înseamnă alternativa lor?! Alternativa la pace?! Alternativa la parcursul european?! Alternativa la suveranitatea Republicii Moldova?! Ce înseamnă alternativa aceasta lor?!


Într-o postare ulterioară pe reţelele sociale, Mark Tkaciuk a spus că declaraţia lui a fost interpretată greşit şi a precizat că astăzi este împotriva federalizării. Cu explicaţii, în faţa veteranilor, au ieşit şi câţiva reprezentanţi ai blocului electoral.



VICTOR PRUTEANU reprezentant, Blocul Electoral "Alternativa": A fost decizia dumnealui cu 20 de ani în urmă. Încă o dată repetăm, noi avem aici programul Blocului Alternativa, care prevede evacuarea Armatei ruse, evacuarea muniţiilor, reîntregirea ţării pe toate dimensiunile.


Mark Tkaciuk a fost consilierul pe Politici Interne al președintelui Vladimir Voronin în perioada 2001-2008. Memorandumul Kozak a fost o iniţiativă a lui Dmitri Kozak, responsabil rus pentru această zonă, prezentată drept o soluţie de rezolvare a conflictului dintre Republica Moldova şi regimul separatist de la Tiraspol. Documentul prevedea crearea unui stat moldovenesc federal asimetric, staţionarea trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 20 de ani şi stipula că viitoarea federație va avea un parlament bicameral. Voronin a decis, însă, să nu semneze înţelegerea.


REPORTER: DANIELA DANILOVA
Imagine: Mihai Lisnic

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter