Republica Moldova a făcut paşi importanţi în procesul de digitalizare. În prezent, peste 300 de servicii publice din cele 648 sunt complet digitalizate, iar mai mult de jumătate din cetățeni accesează aceste servicii. Datele au fost prezentate marți de Agenţia de Guvernare Electronică, în cadrul unui eveniment dedicat celor 15 ani de transformare digitală.
NICOLETA COLOMEEŢ, director, Agenţia de Guvernare Electronică: În cadrul primului proiect, a fost pusă baza infrastructurii digitale. Aici vorbim despre codul guvernamental, de primele platforme M, plus vorbim de primele e-servicii care au fost lansate atunci. Am pornit cel de-al doilea cu scopuri mai ambiţioase. S-a modernizat infrastructura şi au fost create peste 7 platforme, servicii noi, peste 110 servicii digitalizate.
DOINA NISTOR, ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării: Procesul de digitalizare este coloana vertebrală a Republicii Moldova, a unei ţări eficiente pentru că simplificăm interacţiunea statului cu cetăţenii şi antreprenorii. Vom continua eforturile de digitalizare. Până în anul 2030 ne propunem ca Republica Moldova să fie 100% un stat digital.
Accesul la serviciile publice a fost revoluţionat de aplicaţia EVO, portofelul cu acte digitale. Un utilizator este şi Victor Ţurcan.
VICTOR ŢURCAN, creator de conţinut: Eu de exemplu nu port actele şi în general portofelul cu mine. Absolut totul este în telefon. Dacă cardurile de la bancă deja erau, acum şi documentele mele sunt, de la certificatul de înmatriculare, buletinul, asigurarea.
O altă prioritate a autorităţilor a fost alfabetizarea digitală. În ultimii ani, au fost create 105 centre unificate de prestare a serviciilor publice care ajută cetăţenii să acceseze serviciile digitale şi să economisească timp şi bani. Un astfel de centru este şi în comuna Ciorescu.
NADEJDA VASILENCO, reprezentant CUPS Ciorescu: Avem aproape doi ani. Noi am deservit în jur de o treime din populaţie, peste 2000 de locuitori. Cele mai frecvente întrebări au fost anume: înregistrarea la casa teritorială de asigurări sociale, la ASP. Foarte multe solicitări am avut referitor la acordarea compensaţiilor pe perioada rece a anului. Datorită CUPS-ului şi noi am intrat în hora digitalizării.
NATALIA NIHELMAN, director, Şcoala de Arte din Ciorescu: Eu personal m-am ciocnit cu o stiuaţie când am avut nevoie urgent să mă programez pentru buletin de identitate. Astăzi mă voi programa pentru paşaport biometric deja este expirat. Este mai complicat să reuşim să ne programăm ca la oraş să ne ducem, 45 de minute ne lua drumul, iarăşi vină înapoi. Acum este cu mult mai uşor.
Bugetul pentru implementarea proiectelor digitale din ultimii 15 ani s-a ridicat la 46 de milioane de dolari.