Justiție

Peste 30 de percheziții CNA într-un dosar de corupție la permise: 23 de bănuiți

post-img
Percheziții CNA
Sursa foto: CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu procurorii municipiului Chișinău, desfășoară peste 30 de percheziții într-o cauză penală ce vizează corupția sistemică în procesul de obținere a permiselor de conducere în raionul Călărași. Acțiunile au loc în continuarea investigațiilor inițiate la 15 octombrie curent, când au fost efectuate 50 de percheziții și au fost reținute trei persoane pentru 72 de ore.

Potrivit unui comunicat emis de CNA, 23 de persoane - 14 candidați la obținerea permisului de conducere și 9 examinatori din cadrul Direcției Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto „Ungheni” - sunt cercetate pentru corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență. Schema presupunea pretinderea și primirea unor sume cuprinse între 500 și 700 de euro pentru a facilita promovarea examenelor teoretice și practice necesare obținerii permisului de conducere.

În urma perchezițiilor, o persoană a fost reținută, iar alte 22 urmează să fie recunoscute și audiate în calitate de bănuit, fiind cercetate în stare de libertate. 

CNA și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru documentarea tuturor persoanelor implicate și pentru identificarea completă a lanțului infracțional.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter