Irina Vlah şi Victoria Furtună, politicieni apropiaţi fugarului Ilan Şor, ar fi sosit joi seară, împreună, cu acelaşi avion, de la Moscova prin Istanbul, potrivit surselor TVR MOLDOVA. Ele au fost surprinse de echipa TVR Moldova în timp ce ieşeau, separat, din aeroport. Întrebate însă dacă s-au întors din capitala Federaţiei Ruse, cele două au negat.
Prima care a ieşit în zona terminalului sosiri a aeroportului Chişinău a fost Victoria Furtună. A spus că a fost la Istanbul, într-o vacanţă, şi nu la Moscova, precizând că nu a văzut-o Irina Vlah în avion.
VICTORIA FURTUNĂ lider, Partidul "Moldova Mare": - De unde veniţi? - De la Istanbul. - Aţi fost la Moscova? Nuuu. - Ce aţi făcut la Istanbul? -Da asta contează? -Am fost la odihnă. -Nu sunteţi bronzată. -Serios? La Istanbul? Aţi fost cu Irina Vlah într-un avion. -Şi? - Irina Vlah tot a fost la Istanbul? Probabil. Nu am văzut-o. N-aţi fost împreună?...
După jumătate de oră a ieşit şi Irina Vlah. Le-a declarat jurnaliştilor că a fost într-o vizită privată, dar nu la Moscova.
IRINA VLAH lider, Partidul "Inima Moldovei": -Ce-aţi făcut la Moscova? Cu cine v-aţi întâlnit la Moscova? Aţi discutat cu domnul Kirienko. Nuştiu despre cine vorbiţi........ Dar unde aţi fost, dacă nu la Moscova? -Este o vizită privată. -Sunteţi politician. Am dreptul la o viaţă privată?..."
Potrivit surselor TVR MOLDOVA, zilele acestea, la Moscova, alături de Victoria Furtună şi Irina Vlah, au mai participat la o serie de întrevederi cu oficiali ruşi şi liderul socialiştilor Igor Dodon, preşedintele partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, şi comunistul Constantin Starîş. Precizăm că aceste vizite au loc cu câteva zile înainte de protestul antiguvernamental din Chişinău, anunţat de la Moscova, de Ilan Şor, la care poliţia anticipează violenţe.