Luptătorul Victor Gurin și-a adjudecat medalia de bronz la Campionatul European, rezervat sportivilor de până la 17 ani. Reprezentantul Republicii Moldova s-a făcut remarcat în competiția de 45 de kilograme. "Tricolorii" au încheiat turneul de anvergură cu patru distincții.
În concursul de 45 de kilograme, Victor Gurin a înregistrat o victorie categorică în sferturile de finală, unde s-a confruntat cu un rival din Israel. În penultimul act, însă, reprezentantul Republicii Moldova a fost învins fără drept de apel de un georgian și, ca urmare, a ajuns în finala mică, unde l-a întâlnit pe rusul Daniil Nahavitsyn. A fost un duel pe cinste, iar Gurin a ieșit învingător, cu rezultatul final de 21 la 14, și a urcat pe a treia treaptă a podiumului de premiere.
La Campionatul European de Lupte, rezervat sportivilor de până la 17 ani, Republica Moldova a mai cucerit trei medalii. Irina Terzi și Ignat Meiko au obținut argintul, iar Vadim Țăreluță și-au trecut în cont bronzul. Turneul continental a avut loc în Macedonia de Nord. Următoarea competiție importantă de luptă este programată în perioada 30 iunie–6 iulie, în Italia, unde va fi organizat Campionatul European cu participarea sportivilor de până la 20 de ani.
REDACTOR: ADRIAN SĂU