Justiție

Percheziții la administratori de insolvabilitate din Chișinău pentru abuz în serviciu

post-img
Percheziții au fost efectuate și la domiciliile persoanelor care au procurat apartamentele litigioase
Sursa foto: CNA

Oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală la mai mulți administratori de insolvabilitate, precum și la sediul Uniunii Administratorilor Autorizați. Acțiunile au loc în cadrul unui dosar penal inițiat pe fapte de abuz în serviciu, care au dus la cauzarea unor prejudicii materiale în proporții deosebit de mari persoanelor ce au investit în construcția unui bloc locativ din municipiul Chișinău, informează Centrul Național Anticorupție (CNA).

Potrivit unui comunicat emis de CNA, apartamentele ce urmau să fie transmise investitorilor la finalizarea lucrărilor de construcție, conform contractelor de investiții încheiate anterior, ar fi fost înstrăinate fără notificarea acestora.

Totodată, percheziții au fost efectuate și la domiciliile persoanelor care au procurat apartamentele litigioase, în vederea stabilirii rolului acestora în comiterea infracțiunilor investigate de CNA.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente relevante pentru cauza penală, inclusiv contracte de investiții, documente contabile ce reflectă plățile recepționate pentru apartamentele înstrăinate, ciorne, precum și dispozitive electronice care conțin informații pertinente anchetei.

Persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a celor vinovați, conform legii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter