România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele și care va munci în continuare pentru ca țara noastră să se alăture țărilor din marea familie a Uniunii Europene. Este mesajul transmis de ambasadorul României în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Cristian Leon-Ţurcanu, în cadrul recepţiei dedicate Zilei Naţionale a României. Prezentă la eveniment, președintele Maia Sandu a subliniat conexiunea profundă dintre cele două maluri de Prut.
EXCELENŢA SA CRISTIAN LEON ŢURCANU ambasadorul Republicii Moldova în Republica Moldova: „România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele. Am dovedit-o prin fapte concrete. Românii au obținut, cu imense sacrificii, dreptul de a se alătura comunității democratice și ne dorim ca și Republica Moldova să fie parte a marii familii europene, căreia îi aparține de drept. Vom munci, în continuare, pentru acest deziderat și, tot împreună, vom reuși”:
La rândul său, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat legătura profundă între Chişinău şi Bucureşti în baza principiilor de limbă, neam, istorie şi cultură.
MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „Noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun. O iubim fără egoism, fără rezerve, fără așteptări. Orice biruință a României e și biruința noastră. Orice greutate o trăim împreună”.