La 15 ianuarie, în deosebi, ne amintim de Mihai Eminescu, de parcă în celelalte zile n-am putea să o facem.
EMILIAN GALAICU-PĂUN, scriitor: Faptul că-l sărbătorim este foarte bine, dar eu cred că Eminescu trebuie să fie un fel de laitmotiv zilnic, pentru că vorbim limba lui Eminescu și scriem în limba aceasta, avem o scară a valorilor bine delimitată.
„Un popor fără cultură este un popor fără suflet”, ne lăsa Eminescu drept testament de-a pururi.
EMILIAN GALAICU-PĂUN, scriitor: Limba pe care o vorbim a ieșit din pana lui Eminescu. Amintesc faptul că a fost un mare reformator al limbii române. Limba literară, cultă, limba cu deschidere spre universalitate. Dacă ne uităm în raport cu ceilalți contemporani. Este o figură absolut extraordinară, o figură renascentistă.
PETRU HADÂRCĂ, director al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău: Dacă am ști suficient demult nu mai era hotarul la Prut, dacă am cunoaște opera lui Mihai Eminescu am ști că limba noastră este limba română. Am aprecia altfel valorile românești.
Cultura ne reprezintă identitatea, tradițiile și valorile. E modul nostru de a vedea și înțelege lumea.
PETRU VICOL, director al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală: Cultura poate să ne salveze de la multe lucruri. În primul rând, cultura ne poate face mai buni, sinceri, culți. S-a demonstrat că fără cultură o țară poate să dispară ca națiune, ca țară. Mă bucur că cultura noastră este cunoscută nu doar în spațiul românesc, dar în toată lumea. Instituțiile muzeale pe care le reprezint sunt un pilon important al culturii naționale.
Iar evenimentele culturale ne apropie și mai mult de ceea ce ne definește ca neam.
PETRU VICOL, director al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală: Eu mă bucur că oamenii vin la muzee, concerte, săli de evenimente culturale. Lucrul acesta ne bucură că ne dă curaj și demonstrează că spațiul românesc are un viitor bun.
OCTAVIAN ȚÎCU, istoric, conferențiar universitar: Cultura ne poate salva de la propagandă, cred eu. Dacă vorbim de cultură trebuie să aranjăm pe mai multe etaje. Fundamentul oricărei culturi este cultura istorică, de la ea se revendică cultura politică, iar cultura politică înseamnă felul cum noi votăm, iar felul cum noi votăm înseamnă cum noi trăim.
EMILIAN GALAICU-PĂUN, scriitor: De la ce ne poate salva cultura? De la manipulare, totalitarism, deznaționalizare, de la tot ce ține de micul nostru cotidian. Fără cultură nu am avea orizont. Noi putem trăi ca ființe culte doar într-un orizont mult mai deschis decât în viața cotidiană.
PETRU HADÂRCĂ, director al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău: Teatrul este oglinda societății, noi de fiecare dată, tot timpul, prin spectacolele noastre, poveștile pe care le relatăm, actorii în scenă, tot timpul am pus degetul pe rană. Tot timpul am invitat spectatorul să mediteze cu noi. Apropo de salvare, măcar să căutăm răspunsuri la multe întrebări care ne macină zi de zi la problemele pe care le avem și ne confruntăm cu ele.
OCTAVIAN ȚÎCU, istoric, conferențiar universitar: Cultura noastră românească este cea care ne-a salvat 100 de ani de țarism și 50 de ani de comunism. Sper mult că această cultură să ne ducă în Uniunea Europeană. Încurajez de fiecare dată să cunoaștem istoria și să pătrundem în esența culturii istorice.
Ziua Naţională a Culturii a fost instituită printr-o hotărâre a Parlamentului, din 12 aprilie 2012.
Reporter: Alexandru Leahu Imagine: Dorin Spătaru