După ce a petrecut un timp în detenție sub acuzația de șantaj, Ion Șoltoianu a fost eliberat din arest în urma unei hotărâri a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Decizia de eliberare a fost luată în baza expirării termenului constituțional de arest preventiv, care este de 12 luni. Șoltoianu a fost plasat sub control judiciar pe un termen de șase luni.
Precizăm că fostul sportiv a fost anterior condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme, scrie Moldova1.
El s-a aflat după gratii opt ani, iar ulterior a fost eliberat în urma unor modificări legislative care permiteau reducerea pedepsei pentru condiții inumane sau degradante de detenție.
În aprilie 2023, fostul sportiv a fost reținut din nou, fiind acuzat de șantaj. Potrivit procurorilor, el ar fi pretins peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut.
Dosarul a fost trimis în instanță în octombrie, iar pe lângă acuzația de șantaj, Șoltoianu era cercetat și pentru un incident de agresiune fizică în martie 2022.