Cu ocazia sfintelor sărbători de Paști, președintele Parlamentului, Igor Grosu și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de felicitare către cetățeni.
„Primăvara ne aduce una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului - Sfintele Paști. Este un bun prilej atunci când ne adunăm grămăjoară să ne reamintim de ceea ce contează cu adevărat - familie, credință, pace și comunitate. Suntem un popor care a moștenit tradiții frumoase. Vopsim ouă, coacem pască și mergem la slujba de înviere.
Sunt obiceiuri pe care avem datoria morală să le păstrăm și să le transmitem cu dragoste copiilor și nepoților noștri. Cu gândul la toți cetățenii Republicii Moldova, de acasă, din toate colțurile lumii, vă transmit urări de sănătate, liniște sufletească și speranță.
Să ne bucurăm de aceste sărbători alături de cei dragi, să fim mai buni, mai răbdători, mai uniți, să ne dorim să construim împreună o Moldovă demnă, prosperă și încrezătoare în viitor în care fiecare cetățean contează. Fie ca lumina învierii să ne întărească în credință și să ne deschidă inimile spre iubire, curaj și înțelepciune. Hristos a înviat!”, a transmis președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Sărbători luminoase de Paște! Să prețuim pacea în care trăim și să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi. Hristos a înviat!”, a transmis premierul R. Moldova, Dorin Recean.