Președintele României, Nicușor Dan, întreprinde marți, 10 iunie, o vizită oficială în Republica Moldova, prima de la preluarea mandatului. Președinta R. Moldova Maia Sandu, l-a întâmpinat în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la ora 13:40, la sediul Președinției.
Cei doi șefi de stat vor avea discuții bilaterale, acestea vor fi urmate, începând cu ora 15:00, de o conferință de presă comună.
Spre seară, Nicușor Dan va depune un omagiu la monumentul Ștefan cel Mare și Sfânt, iar apoi, de la ora 18:00, va participa la o întâlnire oficială cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu și cu prim-ministrul Dorin Recean, la reședința de stat.
Tot acolo, președintele României va lua parte la un dineu oficial oferit de Maia Sandu, în onoarea vizitei.
Evenimentul ce va încheia vizita de lucru este programat la ora 20:00, la Sala cu Orgă din Chișinău, unde Nicușor Dan și Maia Sandu vor participa la manifestarea intitulată „Viitorul European Comun al Republicii Moldova și României”.


