România a fost și rămâne partenerul cel mai credibil și cel care a ajutat R. Moldova în toate situațiile. Declarația aparține ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi și a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.
„România permanent a fost și rămâne partenerul cel mai credibil și cel care a ajutat și va ajuta R. Moldova în toate situațiile. Exemple sunt începând de la criza pandemiei, criza energetică, economică. Guvernul român, poporul român a fost alături de R. Moldova și cetățenii ei. Ceea ce eu persoanl, și majoritatea cetățenilor apreciază aceasta pentru că înțeleg că tot ce se face, se face fără interes, cu scop de ajutor. (...) România, pe parcursul acestei perioade, dar și anterior, a fost și rămâne alături de noi la toate provocările, inclusiv și este un susținător ferm la capitolul dezvoltării capacității de apărare a R. Moldova fiindă că, R. Moldova, Armata Națională, alte structruri, trebuie să își îndeplinească lucrul bine la noi în republică și să fie pregătiți pentru a face față la orice schimbare de securitate”, a declarat Anatolie Nosatîi în platoul TVR Moldova.
Oficialul a menționat că România este țara care susține necondiționat Republica Moldova și în cadrul organizațiilor internaționale în ceea ce privește securitatea statului și nu doar.
„Aș vrea să menționez despre buna susținere și continua susținere din partea României în cadrul organizațiilor internaționale. Colegii sunt primii care vin cu inițiativele de asistență și contribuție la fondul de ajutor pentru R. Moldova, ultimele alocări care au fost chiar și cu o lună în urmă a fost urmat de alte țări ceea ce contribuie la îndeplinirea la acelor proiecte despre care a menționat și Mircea Geoană care vor fi implementate în R. Moldova cu scopul fortificării capacității de apărare”, a mai spus Nosatîi.
De asemenea, ministrul a punctat și cooperarea moldo-română în ceea ce privește apărarea și securitatea R. Moldova, precizând că un număr impunător de militari ai R. Moldova au participat la instruiri organizate de colegii de peste Prut.
„Avem o cooperarea frumoasă în domeniul militar care a început încă când Armata Națională nici nu exista. Primii studenți militari care au plecat la intruire au plecat nu din Armata Națională, dar prin intermediul unui departament care a fost creat atunci. Pe parcursul anilor mai mult de o mie de militari ai Armatei Naționale au trecut instruirea în cadrul unor cursuri, școli, Academii. Să vă spun niște cifre: Anul trecut, datorită cooperării noastre cu România am reușit să implementăm 99 de activități în România și R. Moldova pe plan bilateral. Anul acesta avem planificate 144 de activități dar sunt încrezut că vom depăși acest număr”, a specificat oficialul.
Ediția emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova cu participarea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, poate fi urmărită mai jos.
Citește și: România rămâne cel mai important partener comercial pentru R. Moldova