Două persoane au fost grav rănite într-un atac armat la Bruxelles, iar doi suspecţi, fugari, sunt căutaţi, a anunţat Poliţia din Bruxelles, scrie presa belgiană, scrie Hotnews.ro
Atacul a avut loc duminică seara, către ora locală 18.00 (19.00, ora României).
„Am fost avertizaţi că s-au auzit focuri de armă pe rue Lacaille, către ora 18.00”, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei.
„La faţa locului, am găsit două persoane grav rănite. Ele au fost conduse la spital”, a precizat el.
Parchetul din Bruxelles nu era în măsură să precizeze imediat mobilul atacului.
O anchetă a fost deschisă, a precizat Poliţia din Bruxelles.